S-a discutat și s-a scris foarte mult (și pe bună dreptate!) despre plusul de atitudine marca Pancu, despre modul în care artistul Moruțan a pictat luni seara, despre reușitele lui Stojilkovic, despre ezitările lui Sinyan, sau despre gafa lui Ungureanu. Sunt însă și alte câteva idei asupra cărora merită să zăbovim. Pentru că dincolo de realizările sau greșelile individuale, meciul de la Cluj vine și cu niște concluzii interesante și valoroase pentru restul sezonului. Corvinul fiind nimic altceva decât primul adversar din restul sezonului nostru.
Acasă sau în deplasare, cu un adversar care se deschide sau dimpotrivă, cu unul care se asează pe două linii în fața porții, Rapid produce fotbal ofensiv eficient (cu accent pe “eficient”, nu doar pe “ofensiv”) în așezarea 4-2-3-1. Formulă în care rolul de primadonă este al lui Moruțan – mijlocaș ofensiv. Sau număr zece, ca să facem pe plac selecționerului și nostalgicilor care își amintesc de Goanță sau de Lupu. Nostalgici printre care mă număr, să fim bine înțeleși.
Există alte două variante alternative: 4-3-3 cu Moruțan în banda dreaptă, sau orice altă formulă de echipă fără Moruțan. În prima mijlocul capătă forță, dar Moruțan pierde (și Rapidul odată cu el) jumătate din potențialul ofensiv, iar în a doua ne apăram, sau putem cel mult spera la conservarea rezultatului.
E un fel de concluzie a paragrafului precedent. Între timp, din pricina evoluțiilor lui Olimpiu, mi-am recalibrat și ideile legate de absența din lot a unui înlocuitor pentru Moruțan. Pentru simplul fapt că nivelul său de exprimare în teren spune că nu e rezonabil să ne așteptăm la așa ceva; nu vom găsi. Rapid trebuie să pregătească un sistem ofensiv alternativ eficient, care să suplinească absența lui Moruțan (indiferent de natura ei). Și să caute jucători pentru acest sistem.
De aceea Christensen este o pierdere importantă pentru Rapid, dar o pierdere care poate fi suplinită. Nu trebuie să ne iluzionăm că vom găsi (sau ne vom permite) un fotbalist cu calitățile și calitatea lui Moruțan, dar putem identifica jucători cu profilul lui Christensen, sau interi cu alte calități decât Bubanja (un jucător dealtfel util pe anumite contexte și momente de joc). Nu o dublură pentru Moruțan trebuie să căutam, ci alt Christensen, sau interi cu calitate ofensivă.
Ne-am jucat cu focul și la Galați, dar atunci ne-a ajutat eliminarea lui Patrick, care a tăiat elanul ofensiv al gazdelor. La Cluj chiar ne-am ars din joaca cu focul, dar ne-au salvat miraculos Latif, Onea și puseul de atitudine din final.
Când începem în 4-2-3-1 și schimbăm la un moment dat în 4-3-3, păstrându-l pe Moruțan în banda dreaptă, fragilizăm defensiv flancul drept. Când ne apăram în 4-2-3-1, Moruțan e pe linie cu Stojilkovic, făcând pressing la fundașii centrali ai adversarului, sau încercând să încurce construcția acestuia în zona de la mijlocul terenului. Moruțan nu a devenit celebru în fotbal prin aptitudinile sale defensive; în zona cercului de la centrul terenului poate fi, din perspectiva asta, în cel mai rău caz inutil, fără să dăuneze.
În 4-3-3, rolul lui Moruțan se schimbă. Pentru că pe faza defensivă echipa se apără de fapt într-un 4-4-2, cu extremele transformate în mijlocași laterali care au rolul de a apăra flancul, alături de fundașul lateral. Iar în rolul ăsta Moruțan nu se regăsește. Poți avea efectul pătrunjelului din ciorbă când te aperi în cercul de la centrul terenului, dar dacă faci asta în flanc, expui fundașul lateral. E ceea ce s-a întâmplat la Cluj după schimbarea Bubanja-Dobre. Pe faza defensivă Bubanja a urcat lângă Stojilkovic, iar Moruțan a făcut pereche în dreapta cu Onea. Efectul? Am început să auzim de Chipciu. Așa cum nu am vrea să auzim de Neacșa sau Pârvulescu sâmbătă seara.
Dobre a făcut un meci slab ofensiv, dar defensiv este cea mai utilă extremă din lotul Rapidului (atunci când chiar își propune să se apere, desigur). În schimb, Moruțan (mai ales când ajungem în repriza a doua), e ușor de depășit. Mutarea lui Moruțan în dreapta a condus la activarea ofensivă a flancului celor de la U; inclusiv cornerul care a condus la golul egalizator vine dintr-o acțiune a lui Chipciu care nu poate fi blocat de Moruțan. În general, extremele Rapidului reprezintă o slăbiciune atunci când ne propunem să apăram un rezultat. Când Pancu l-a introdus pe Petrila, Bergodi a răspuns imediat cu Stanojev, pentru a forța și flancul stâng al Rapidului, evitând centrul betonat cu Bubanja.
Latif este un copil de 18 ani. Face 19 luna aceasta. Senzația mea (este o speculație, luați-o ca atare) este că a ajuns la Rapid la pachet cu Doumbia, fără a fi neapărat dorit. De ce cred asta? Pentru că Rapid îl avea pe Sălceanu (jucător pe care clubul a plătit o sumă importantă de bani și îndeplinește și criteriul under), îl adusese pe Latif, dar a continuat să insiste pe pista deloc ieftină Annan. Cel mai probabil, pentru Pancu și pentru Rapid Latif era a treia opțiune de fundaș stânga. Asta s-a văzut și din modul în care a primit minute și din titularizarea unui Annan (încă nepregatit) imediat ce acest lucru a fost posibil.
În primul său meci, cel cu Dinamo, în care a jucat doar 19 minute, a pus 5 centrări în careul oaspeților. Era un meci în care aveam nevoie de aport ofensiv. În meciul de la Cluj, primul meci în care este titular în campionat, l-a avut adversar direct pe Macalou, una dintre cele mai periculoase extreme din campionat. Exceptându-i pe Kamara și Petrila, doar Armstrong poate ridica probleme similare, iar din punct de vedere fizic, Macalou e de departe cel mai puternic. Ei bine, Latif a fost de netrecut în stânga, deși clujenii l-au căutat pe Macalou cu nenumărate baloane, sperând că au descoperit călcâiul lui Ahile în defensiva Rapidului. S-au înșelat profund. Cireașa de pe tort, Latif are resurse pe final de meci să urce și să dea centrarea la golul de 4-3. Iar modul în care se bucură (ați văzut cum țopăia fericit la ieșirea de pe teren?) arată plăcerea copilului de a juca fotbal și faptul că se simte excelent la Rapid.
Latif, la 19 ani neîmpliniți și fără să cunoască fotbalul românesc, și-a câștigat locul de titular plecând dintr-o poziție deloc confortabilă. Și redemonstreaza o regulă pe care fotbalul o cunoaște de mult: titularii nu se aleg după vârstă, nici după idei preconcepute, sau după statistici de ieri, ci după forma și valoarea sportivă de azi.
Când îl vezi jucând pe Onea poți fi nemulțumit de realizările sale, dar niciodată de implicarea sa în joc. Pe Onea nu poți fi supărat pentru că e delăsător dintr-un simplu motiv: niciodată nu e așa. Valoarea unui fotbalist e un dat; atitudinea ține strict de individ. Iar atitudinea lui Onea este întotdeauna ireproșabilă. Atitudinea din teren, nu doar vechimea în lot au determinat antrenorii să îi ofere banderola în trecut.
De aceea, bucuria golului de 4-3 a fost dublă. În primul rând pentru că ne-a adus 2 puncte nesperate după egalarea gazdelor și în al doilea rând pentru că răsplătește efortul și modul în care Onea vede fotbalul. Ca o paranteză, felul în care Onea arată uneori defensiv se datorează și punctului 3. Suportul pe care (nu) îl primește de la extrema de pe partea sa îl expune de multe ori atacurilor adversarului. Golul de la Cluj vine, sunt convins, ca o răsplată din partea zeilor fotbalului, atât pentru determinarea lui Onea, cât și pentru criticile de multe ori nedrepte pe care le-a primit de-a lungul timpului.
Onea e o lecție mai ales pentru suporteri: un jucător care își respectă meseria și publicul și care joacă întotdeauna la valoarea sa (important – a sa, nu cea dorită, sau închipuită de noi), merită fără dubii respectul fanilor.