În fiecare an, pe data de 27 octombrie, se sărbătorește Sfântul Dumitru cel Nou, trecut în calendarul ortodox cu cruce roșie. Acest simbol reprezintă faptul că este o zi de odihnă.
Sfântul Dumitru cel Nou este considerat ocrotitor al Bucureștiului, de aceea în Capitală se organizează și un pelerinaj de câteva zile, moaștele sfântului, fiind scoase în aer liber, la Patriarhia Română.
Numele Sfântului Dumitru cel Nou este purtat de mulți români: Dumitru, Dumitrița, Dimitri, Mitică, Dumitrache, Dumitrana, Mița, Mita, Mimi, Demetra, Dima sau Dumitra.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Interne (MAI) sunt 331.485 români care se numesc Dumitru sau Dumitra și alte derivate. Dintre aceștia, 43.919 sunt femei, iar 287. 566 sunt bărbați.
Date ale Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Administrației și Internelor arată că cele mai multe femei, care își celebrează onomastica de Sfântul Dumitru, se numesc Dumitra (31.838), Dumitrița (6.333) sau Mița (4.038).
În ceea ce-i privește pe bărbați, 270. 744 se numesc Dumitru, 8.287 Mitică, iar alți 5.384 Dimitrie.
Sfântul Dumitru cel Nou sau Sfântul Dimitrie Basarabov nu trebuie confundat cu Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de Mir. În anul 1995 a fost canonizat de către Biserica Ortodoxă Română (BOR).
Se spune din popor că Sfântul Dumitru cel Nou marchează începutul iernii. Date istorice atestă că s-a născut în perioada împăraților româno-bulgari Petru și Asan, în secolul al XIII-lea, în satul Basarabovo din Bulgaria.
Înainte de a ajunge sfânt, Sfântul Dumitru cel Nou a fost păstor de vite în locul natal. O întâmplare de pe câmp demonstrează că încă de pe atunci avea credință în Dumnezeu.
Pe când umbla printr-un fân înalt, după vitele pe care le avea în grijă, a strivit din neatenție un cuib cu pui de pasăre. Văzându-și apoi isprava, s-a simțit atât de vinovat, încât s-a pedepsit de unul singur.
Sfântul Dumitru cel Nou nu și-a mai încălțat vreme de trei ani, nici vara și chiar nici iarna, piciorul cu care a călcat puii golași. Mai târziu, a reușit să îmbrace haina monahală.
Sfântul Dumitru cel Nou a fost numit călugăr la o mănăstire din interiorul unei peșteri, unde a stat mult timp în rugăciune și cu post.
Se mai spune că și-a prevestit moartea, iar atunci când i-a sosit ceasul a închis gura peșterii cu pietre și și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. La un moment dat, în urma unei viituri puternice de apă, pietre au fost date la o parte, iar trupul Sfântului a ajuns în apă.
Dumnezeu, însă, nu ar fi lăsat astfel lucrurile și a trimis un înger păzitor să se arate unei copile cu duh necurat, în vis. Îngerul i-a spus fetiței să își îndrume părinții către apă, pentru a scoate la suprafață trupul Sfântului Dumitru, în schimbul tămăduirii.
Așa s-a aflat de Sfântul Dumitru cel Nou. Mai apoi, acesta a fost adus în România, iar rușii aflând de el, au vrut să-l ia. Însă, un bărbat pe nume Hagi Dimitrei i-a rugat pe ruși să-l lase nouă, pentru a fi păziți, în urma războaielor prin care trecuseră.
Deși rușii au fost înduplecați, bulgarii nu și chiar au reușit în 1918 să fure racla cu moaște din Mitropolia București. Însă, chiar atunci când voiau să treacă dincolo de Dunăre, planurile lor au fost demascate.