Balonul de Aur a însemnat întotdeauna mult mai mult decât un simplu premiu. Peste orice alt trofeu, Balonul este influențat la nivel de percepție publică de momente de formă, reputație, lobby și de judecata imprevizibilă a votanților.
În fiecare an, dezbaterea începe cu mult înainte de ceremonie. Aproape întotdeauna există un nedreptățit în ochii fanilor, iar clasamentul final devine punctul de pornire pentru discuții care pot continua ani la rând. Sunt cazuri rare de câștigători acceptați cu o unanimitate relativă. Mai ales în ultimii ani, după explozia social media, „regula” a devenit transformarea integrală a sondajului într-o controversă: cum a fost posibil ca votul să producă un rezultat sau altul? FANATIK îți prezintă în continuare 3 dintre situațiile care au stârnit dezbateri aprinse înainte ca „nebunia” din jurul BdO să se mute în era Messi vs. Ronaldo.
Diferența minimă a stabilit câștigătorul în 1996: un punct! De o parte, se afla Matthias Sammer, fundașul german care a contribuit la câștigarea Bundesliga de către Borussia Dortmund și a condus Germania spre triumful de la Campionatul European din Anglia. De cealaltă parte, Ronaldo, adolescentul brazilian ale cărui evoluții pentru Barcelona demonstrau un talent ieșit din comun.
Accelerația, controlul mingii și finalizarea îl transformaseră pe Ronaldo într-un coșmar pentru fundași, iar primul său sezon în fotbalul european îl consacrase deja drept un fenomen. Avea să devină unul dintre cei mai mari atacanți din istoria fotbalului. Sammer nu era însă un candidat oarecare. Inteligența tactică, calitățile de lider și capacitatea de a organiza defensiva au fost esențiale pentru succesul Germaniei la Euro 1996. În același timp, el jucase un rol major în performanțele Borussiei Dortmund, așa că era un candidat legitim la câștigarea Balonului de Aur.
Mulți s-ar fi așteptat, însă, ca spectacolul oferit de Ronaldo să încline balanța. Dar Sammer a câștigat Balonul de Aur cu 144 de puncte, în timp ce Ronaldo a terminat pe locul al doilea, cu 143. Diferența a fost de un singur punct, deși brazilianul primise mai multe voturi pentru locul întâi: 16, față de cele 13 ale germanului. Alan Shearer a ocupat poziția a treia, cu 107 puncte.
A existat tentația ca victoria lui Sammer să fie considerată o nedreptate, mai ales la o privire retrospectivă a carierei extraordinare pe care avea să și-o construiască Ronaldo. Dar Sammer câștigase trofee importante atât la nivel de club, cât și cu naționala, iar influența sa asupra jocului depășea cu mult statisticile care favorizează, de regulă, atacanții.
Rezultatul a scos la iveală o întrebare fundamentală despre Balonul de Aur: ar trebui premiat cel mai talentat fotbalist, cel mai influent jucător din echipele de top sau cel care a avut cel mai bun an? În 1996, votanții au ales ultima variantă. Sammer a fost recompensat pentru un an excepțional.
Michael Owen avea doar 21 de ani când a trăit alături de Liverpool un sezon remarcabil, în 2000-2001. Echipa de pe Anfield a câștigat Cupa UEFA, Cupa Angliei și Cupa Ligii. Viteza, instinctul și abilitatea lui Owen de a decide marile meciuri de unul singur îl transformaseră de ani buni într-un superstar. Tot în 2001, Owen a reușit și un hat-trick memorabil împotriva Germaniei, într-un meci din preliminariile Cupei Mondiale terminat cu victoria categorică a Angliei la Munchen, 5-1.
Un sezon excepțional pentru Owen, în care a strâns argumente solide pentru Balonul de Aur. Pe de altă parte, Raul Gonzalez era simbolul lui Real Madrid, un marcator validat și unul dintre atacanții reprezentativi ai generației sale. Spaniolul câștigase Champions League cu Real Madrid în 2000 și era o piesă centrală într-o echipă plină de vedete. Pentru mulți, Raul era fotbalistul european complet: tehnic, inteligent, constant și decisiv în meciurile mari.
Când au fost anunțate rezultatele, Owen s-a clasat pe primul loc, cu 176 de puncte, înaintea lui Raul, care a acumulat 140. Oliver Kahn, portarul lui Bayern München, a ocupat poziția a treia, cu 114 puncte. Owen a recunoscut că rezultatul l-a luat prin surprindere. Victoria a fost o surpriză și în lumina faptului că Raul avea alături brandul „galactic” al lui Real Madrid.
În mod categoric, Owen nu a fost un câștigător lipsit de argumente. Cele trei trofee cucerite de Liverpool într-un singur sezon au cântărit enorm, iar evoluțiile sale pentru naționala Angliei l-au ajutat, de asemenea. Totuși, rezultatul a fost unul neașteptat pentru majoritatea fanilor. Victoria din 2001 avea să fie vârful carierei lui Owen în materie de distincții individuale. Accidentările i-au afectat ulterior parcursul, iar Balonul de Aur din 2001 a rămas cel mai important moment al său.
Prezentatorul ceremoniei BdO 2026, care va avea loc luni, 26 octombrie la Palladium din Londra,Thierry Henry nu a câștigat niciodată Balonul de Aur. Cu toate că a fost unul dintre jucătorii de referință ai generației sale, francezul nu a reușit să-și împlinească visul de a lua trofeul acasă.
La Arsenal, Henry s-a transformat într-unul dintre cei mai periculoși atacanți pe care i-a văzut vreodată Premier League. Combinația de viteză, tehnică, viziune și eficiență în fața porții l-a transformat în mult mai mult decât un simplu marcator. La fel de bine cum se descurca în fața porții, Thierry putea crea ocazii pentru coechipieri sau putea coborî pentru a se implica în jocul de la mijlocul terenului. În 2003, Henry era considerat unul dintre marii favoriți la câștigarea celui mai prestigios premiu individual din fotbal. Evoluțiile sale pentru Arsenal fuseseră impresionante, iar alături de naționala Franței câștigase Cupa Confederațiilor.
Trofeul a ajuns însă la Pavel Nedved. Mijlocașul ceh traversase un sezon mare la Juventus. A contribuit la câștigarea titlului în Serie A și la calificarea echipei în finala Champions League. Era un jucător capabil să acopere distanțe mari, să recupereze, să construiască și să influențeze jocul la cel mai înalt nivel. Nedved a primit 190 de puncte, în timp ce Henry s-a oprit la 128. Paolo Maldini, legenda lui AC Milan, a terminat pe locul al treilea, cu 123 de puncte. Zinedine Zidane a ocupat abia poziția a cincea.
A fost o nedreptate? Nedved a avut evoluții extraordinare pe parcursul întregului an, iar performanțele lui Juventus în campionat și în Champions League i-au oferit argumente importante. Controversa ține mai degrabă de ceea ce lipsește acum din palmaresul lui Henry. Performanțele individuale ale francezului nu au fost suficiente pentru a compensa faptul că Arsenal nu reușise să câștige suficient pentru a-l împinge și pe el. Faptul că Henry nu a obținut niciodată Balonul de Aur a amplificat, în timp, dezbaterea din jurul ediției din 2003.
Thierry avea să trăiască în continuare momente mari în fotbal, inclusiv în sezonul 2003-2004, când Arsenal a câștigat Premier League fără să piardă vreun meci. Balonul de Aur a rămas, totuși, un obiectiv neatins. Victoria lui Nedved nu a fost triumful unui jucător care nu merita premiul. A demonstrat, mai degrabă, cât de mult pot conta rezultatele echipei, parcursul european și criteriile pe care votanții aleg să le prioritizeze.
Cele trei rezultate spun povești diferite. Victoria lui Owen a fost consecința unui an extraordinar al lui Liverpool, în care atacantul englez a strălucit. Succesul lui Nedvěd a demonstrat importanța performanțelor colective pe plan european și național. Iar triumful lui Sammer a arătat că influența unui jucător defensiv perfect poate cântări mai mult decât strălucirea individuală a unui atacant.
Niciunul dintre cei trei câștigători nu a fost unul care să nu-și merite Balonul de Aur. Dezbaterile rămân aprinse și astăzi. Argumentele nu se termină niciodată cu adevărat. Trofeul este înmânat într-o singură seară, dar verdictul său rămâne în istoria fotbalului. Fiecare generație are dreptul să redeschidă discuția.