Niciodată nu poți afla cu certitudine cât de mult te iubește Dumnezeu sau oricine altcineva de pe pământ. Poți însă să-ți mărturisești tu, ție însuți, că l-ai iubit cândva pe Gică Craioveanu ca pe Dumnezeu. Statuie nu i-ai făcut, că avea deja Oblemenco, Sfântul oltenilor de pretutindeni. I-au făcut în schimb spaniolii de la Getafe, pe care Știința i-a primit în casă joi seară, în primul meci din grupa principală din Conference League. Când meciul a început, lumea Olteniei a înțeles că amintirea Atenei se spulberase de mult, fără ca lecția eșecului de astă iarnă să dispară cu totul.
Înțeleaptă și curajoasă în același timp, Universitatea Craiova nu s-a lăsat descoperită în fața unei echipe care reprezenta, totuși, țara campionilor mondiali. Știința a închis culoarele, găsite cu greu și apoi forțate de spanioli spre poarta lui Popică, din nou atins de geniu într-o fază spre final, și tot ea a deschis altele, prin care ea să ajungă să dea verdicte la poarta lui Soria.
Alexandru Cicâldău a fost arhitectul echipei, așa cum Romanchuk, Stevanovic, Screciu și Bancu, „el capitan”, au fost bornele de refugiu în fața unei amenințări mai degrabă boante a ibericilor. Boante, toante, dar primejdioasă!
Ratarea de proporții cosmice a lui Assad, după o recuperare și un assist de clasă continentală marca Cicâldău, a stabilit, totuși, un lucru cert: Craiova juca mai bine, rezista mai mult și chiar zâmbea mai frumos fotbalului decât trupa lui Jose Bordalas! Marile ratări au fost ale Științei, dar au fost recompensate apoi de golul lui Assad Al Hamlawi, după încă o recuperare la „sacrificiu” din partea lui Cicâldău.
Am crezut, la 1-0 pentru noi, că va urma o victorie cum oltenii nu au mai avut de mult. Iar eu socoteala o țin din toamna lui 1984, când Știința elimina alți spanioli care răspundeau la numele de Betis Sevilla. De atunci așteptam golul acesta al lui Assad, din vremea când doar părinții lui erau născuți. Ai lui și ai noștri, cei care am fost duși de mână cândva la stadionul unde Craiova scria povești pentru oameni mari.
A fost mare păcat că Getafe a egalat, cu un gol tot de poveste, al lui Gudelj, dar frumusețea lui nu a reușit să alunge senzația că nu era unul meritat. Și s-a terminat 1-1, doar un egal pentru zilele grele de mai târziu, o realitate nedreaptă, dar care a demonstrat încă o dată că fotbalul românesc respiră numai prin Craiova și poate visa tot grație ei!
Sub privirile lui „Grande” Gică Craioveanu, cu inima lui ca un țăst oltenesc, mereu caldă și mare, Craiova a fost și ea, în multe momente, „grande” ca pe vremuri. Organizată solid de Filipe Coelho, totuși, cel mai bun antrenor din SuperLiga, ordonată, periculoasă și vicleană, Craiova a vrut și a reușit să fie și să joace altceva în Europa.
Fotbalul Științei a contat și a impresionat joi noapte, în fața a 27.000 de oameni, iar acest adevăr e mai important decât remiza cu spaniolii. Craiova a jucat bine spre foarte bine, astăzi pentru mâine. Iar acesta e unicul lucru care contează acum, când regretăm ratările și aplaudăm, în picioare, confirmarea valorii unei echipe care cu greu va putea fi oprită de ceva sau cineva prin Europa acestei competiții. Iar asta e tot ce contează!