România lui Hagi, adică a noastră, respiră, trăiește și joacă fotbal! Această partidă nu trebuie exagerată, nu trebuie însă nici uitată ori aruncată în lada cu alibiuri false. E o înfrângere, dar nu e o înfrângere! Nu-i numai acest 0-1 cu Suedia. E vorba de atitudine și de dorință, de asumare și de un prezent care implică un viitor mai bun.
Suntem la punctul zero, cu patru eșecuri, dar, ca de multe ori în viață, de la zero se poate începe un plan! Meciul de pe „Arena Națională” de luni noaptea e dincolo, cred, de judecata simplistă a tabelei de marcaj.
Și, de fapt, nici nu a fost un meci. Ci mult mai mult decât atât. România-Suedia a fixat un punct zero, un punct de la care se poate construi ceva. Cu încredere, obligatoriu cu speranță, dar mai cu seamă cu Gică Hagi. Un punct al plecării, cu toate erorile asumate, dar și cu multe planuri modificate de acum înainte. Modificate de o realitate care l-a determinat mai ales pe Gică Hagi să-și reseteze nu neapărat obiectivele, cât mijloacele prin care să le atingă.
Ezitările lui din acest carusel cu patru meciuri de o foarte mare dificultate, în numai zece zile, au existat. Greșelile lui, cauzate în primul rând de un optimism funciar, nu sunt însă cele care au dus la eșecuri, ci, îndrăznesc să cred, la o altă și nouă viziune asupra a ceea ce trebuia să se numească, din chiar această zi, echipa națională.
Multe vor fi, cu certitudine, altfel, pentru că, mă uit pe ecranul televizorului, și-l văd altfel chiar pe Gică, marcat de desfășurarea acestor patru partide, și-l percep decis să reușească. Da, dar citesc că și Coubiș, Matei Ilie, Bancu sau Dragomir, citesc pe chipurile lor, sunt altfel. Cred și ei. Cred! E o condiție necesară și, de multe ori, suficientă.
Iar ideea tuturor e că transformarea tricolorilor, cauzată de amarul seriei de înfrângeri, să fie totală. Gică Hagi însuși a rezistat unei serii teribile, 1-2, 2-4, cu tribunele goale, 0-6 în inferioritate nedreaptă, și a ajuns la acest 0-1 care spune mai multe despre bine și bune decât despre rău și cele rele. Să nu poți să ai în teren nici măcar rezerva de la Frosinone, pe Bîrligea, ori pe atacantul din MLS, Louis Munteanu, când ești atacat cu titularii de la Arsenal și Tottenham, e mare lucru să reziști. Nu numai pe teren, ci și în proiectul cu care ai plecat la drum inițial.
Însă drumul poate fi schimbat, traseul resetat, gândurile adunate, limpezite și… mâine să acceptăm că va fi o nouă zi! Nu a fost un meci fără reacție, acesta cu Suedia, mai ales după acel 0-6 de acum trei zile de la Varșovia. Hagi a învățat din el, în primul rând, să nu cedeze, când un public atât de cald îi este și le este alături tuturor. Dacă iubirea oamenilor nu a fost “îndoită” de coșmarul acestui turnir de zece zile, înseamnă că niciodată nu va fi pierdută.
Băieții lui, “în numele tatălui” lor, care rămâne Gică, să ridice capul și să strângă un suflet lângă altul. Pentru că toți merită mai mult. Și Gică, mai ales el. Și ei, și noi. Mai ales noi. Noi, țara numită România. Cu Suedia, azi noapte, a fost un sfârșit, repet. Dar și un început!