Justin Ștefan, secretar general LPF, susține că Rapid nu are anvergura unui club național, fiind iubit mai ales în Giulești și în anumite zone ale Bucureștiului.
În opinia sa, numai FCSB ar beneficia de o susținere cu adevărat națională, în timp ce Rapid, Universitatea Craiova, UTA sau „U” Cluj sunt cluburi cu impact local. Victor Angelescu a calificat afirmația drept absurdă, chiar dacă a recunoscut realitatea evidentă că FCSB are în acest moment cei mai mulți suporteri din România. Oficialul LPF a rostit năstrușnicia într-un podcast difuzat de Prima Sport, în timp ce președintele Rapidului a contracarat-o la Digisport.
Eu ofer acum o lecție deschisă pe Fanatik, site-ul al cărui public are ocazia să rămână cu ceva la capătul zilei din fotbalul ăsta al nostru, atât de original.
Problema nu este că Justin Ștefan preferă un anumit club sau că vede într-un fel harta suporterilor din România, pentru că orice om are dreptul la o opinie, indiferent de capacitatea lui intelectuală. Problema începe în momentul în care părerea îi aparține unui șef al instituției care reprezintă toate cluburile din SuperLiga. Mai mult, aceasta este prezentată ca un verdict de piață, fără ca LPF să ofere datele pe care s-ar sprijini afirmația.
Sper că mă urmărește Justin.
Câți suporteri are Rapid în afara Bucureștiului? Câți are Dinamo? Câți are Universitatea Craiova? Cum se măsoară caracterul național al unui club? Prin audiențele televiziunilor, vânzarea biletelor, numărul membrilor cotizanți, prin urmăritorii din online, comercializarea produselor oficiale sau prin răspândirea geografică a comunităților de suporteri?
Până când aceste cifre nu există public, Justin Ștefan nu oferă o analiză, ci doar o amărâtă de impresie personală. Acestea nu devin mai adevărate doar pentru că sunt exprimate dinspre conducerea Ligii, pe banii tuturor cluburilor, atenție, care le-au aprobat lui Gino și Justin salariile colosale!
Nimeni serios nu contestă faptul că FCSB este clubul cu cea mai mare audiență din România. Inclusiv Angelescu a admis asta. Dar de aici până la concluzia că Rapid nu are dimensiune națională este o distanță uriașă! Cam ca distanța dintre a crede că salariul tău este conform competențelor și a avea dreptate. Pentru că de ce, domnu’ Justin. Poți fi al doilea, al treilea sau al patrulea club ca număr de suporteri și să rămâi un fenomen național. Statutul nu dispare pentru că altcineva are mai mulți fani.
Rapid s-a născut în Giuleștiul care îi definește identitatea, nu îi stabilește însă și frontierele. A spune că Rapid aparține în principal unui cartier înseamnă să confunzi rădăcina cu întreaga coroană a copacului. Giuleștiul este centrul afectiv al clubului, locul din care își extrage mitologia, limbajul și farmecul, dar Rapidul a trecut de mult dincolo de Podul Grant. Are suporteri în toată țara și în diaspora. Știți de unde știu? Pentru că atunci când tachinez Rapidul, pe Facebook, mă înjură rapidiști inclusiv din Canada. Praf mă fac frații lui Bocciu! Faptul că acești oameni nu locuiesc lângă stadion nu le face apartenența mai puțin reală.
Mai mult, tocmai această legătură puternică dintre club și cartier reprezintă unul dintre motivele pentru care Rapid a devenit recognoscibil la nivel național. Cluburile mari nu sunt obligate să-și dizolve identitatea locală pentru a câștiga public în restul țării și ceva mai mult respect din partea secretarului Ligii. Liverpool nu încetează să fie profund legat de orașul său pentru că are suporteri în întreaga lume și Athletic Bilbao nu devine nesemnificativ dincolo de Țara Bascilor pentru că își apără rădăcinile. Identitatea locală puternică nu exclude anvergura națională. Adesea, chiar o produce, Justine!
Declarația lui Justin Ștefan mai ridică o problemă. LPF nu este o televiziune care analizează audiențele și nici o agenție care întocmește clasamente de popularitate, ci instituția care reprezintă interesele comune ale cluburilor din Superliga. Conducătorii săi ar trebui să fie preocupați de creșterea tuturor brandurilor din competiție, nu de împărțirea lor publică între cluburi naționale și cluburi de cartier prin podcasturi.
SuperLiga are nevoie de FCSB, dar are nevoie în aceeași măsură de Rapid, Dinamo, Universitatea Craiova și de orice altă echipă capabilă să aducă public, rivalitate, identitate și interes comercial. Produsul nu devine mai valoros când oficialii săi micșorează cluburile membre, ci când reușesc să transforme atașamentul regional într-o competiție cu impact național. Forța comercială a unui campionat nu este dată numai de clubul aflat pe primul loc în clasamentul audiențelor, ci de suma rivalităților. FCSB fără Rapid și Dinamo ar produce mai puțin interes. Rapid fără FCSB și Dinamo ar fi, la rândul său, mai puțin valoros. Fiecare club important mărește valoarea celuilalt.
Justin Ștefan avea dreptul să spună că, din perspectiva sa, FCSB este singurul club cu susținere națională, cu atât mai mult cu cât, în trecut, Gigi Becali l-a invitat să facă parte din Consiliul de Administrație al Stelei, cum îi zicea atunci. Dar funcția de astăzi îl obligă să înțeleagă faptul că vorbele sale nu mai sunt primite ca simple considerații de suporter. Când vorbește un șef al LPF, vorbește cineva aflat în conducerea instituției care negociază și administrează interesele tuturor.
De aceea, afirmația avea nevoie, obligatoriu, de cifre. Dacă LPF deține date care arată distribuția geografică a audiențelor, numărul de suporteri, consumul online și puterea comercială a fiecărui club, ar trebui să le publice. Ar fi relevant pentru întreaga competiție. Dacă nu le deține, atunci omul nr 2 al Ligii a prezentat o impresie personală drept realitate măsurabilă, iar asta se vede urât cu spume.
Rapid nu devine mai mare pentru că Angelescu îl contrazice pe Ștefan. Dimensiunea unui club este construită de istorie, suporteri, audiență, rivalități și capacitatea de a rămâne relevant dincolo de generații. FCSB poate avea cei mai mulți suporteri, fără ca Rapid să fie doar un club de cartier. Cele două realități nu se exclud, iar reprezentantul unei ligi profesioniste ar trebui să știe cel mai bine că nu poți construi un campionat puternic proclamând un singur brand național și transformându-le pe celelalte în simple fenomene locale.
Întrebat de Silviu Samuilă, gazda podcastului, dacă i se pare normal să câștige un salariu mai mare chiar și decât cel al șefului FRF, Răzvan Burleanu, secretarul minune al LPF a răspuns cu convingere. “E un salariu normal raportat la competențele mele”.
În psihologia sportivă, Justin e posibil să se încadreze la așa numitul “Dunning–Kruger effect”. Acesta este o eroare cognitivă prin care persoanele care au competențe reduse într-un anumit domeniu tind să își supraestimeze propriile capacități. Altfel spus, mai simplu, adică, pentru oficialul LPF, pentru a-ți evalua corect competența ai nevoie de aceleași cunoștințe care îți permit să fii competent.
Eu însă nu mă pronunț. Cam așa funcționează și eventualele scuze ale șefului LPF. Am zis, dar nu asta am vrut să spun.